O...EA

„Cum era ea?” mă întreabă. 

Stau câteva secunde să mă gândesc și apoi îi răspund:

„Nu știu de unde să încep. Dar încerc să-ți spun cum o percepeam.

Ea era așa cum nicio altă femeie nu putea să fie. Era jucăușă, dar serioasă în același timp. Era naivă, doar cât să te facă să crezi că poți s-o păcălești. Dar, cu ușurință, îți dădeai seama mai apoi că te lăsase să-ți faci jocul. 

Era fierbinte ca o flacără și rece ca un ghețar - în funcție de cum avea ea chef. Era pasională când voia să îți dea lumea peste cap. Și fără niciun chef când voia să te facă s-o vrei tot mai mult. 

Era, uneori, un vis frumos din care nu voiam să te trezești, iar alteori un coșmar din care, pur și simplu, nu ți se permitea să-l părăsești. Uneori, o vedeam goală, alteori o imploram să-mi arate o bucățică de piele. 

Făcea orice din mine. Orice. Așa era ea.